Unicul interviu

o-cafea-cu-parfum-de-toamna_9ca2981de5d842

Reporter: Cum se măsoară succesul pentru o femeie antreprenor?

Eu: Ce întrebare…ai numai “stasuri” în înterviul ăsta ori nu ştii cum să-ncepi?

Reporter: Tu cum ai începe?

Eu: Cu începutul: “Ce mai faci?”

Reporter: Aşadar…

Eu: E bine, mulţumesc de întrebare. Mă pregătesc intens pentru anul următor.

Reporter: Ce planuri ai?

Eu: Va fi un an deosebit din toate punctele de vedere. N-aş spune că m-am schimbat, ci doar că am schimbat priorităţile. M-am hotărât în sfârşit să public una dintre cărţile pe care le am “la sertar”. Nu-i aşa uşor să ieşi în lume cu o carte. Azi toată lumea “scrie”. Chiar şi nevasta primarului care l-a invitat la minunata lansare pe ciocoflenderu’ neamului. Nu vreau aşa. Cel puţin, aşa sper.

Reporter: Cum se va numi cartea? E cumva cartea despre care mi-ai vorbit mai demult? “Economia nevăzută a României”?

Eu: “Economia” asta o să rămână încă la sertar. N-am chef de poveşti cu guvernanţii.

Reporter: Atunci…?

Eu: E vorba despre o altă “istorie”, mult mai faină. Se va numi probabil, “Păcatele adevărului”. Nu te gândi c-aş face propagandă la preafericiţi, că nu-i cazul.

Reporter: După cum te cunosc, nici nu mi-ar trece prin minte.

Eu: Bine c-am lămurit acest aspect.

Reporter: Şi în plan profesional?

Eu: Auzi, tu, “plan profesional”… râzi, aşa-i?

Reporter: Nu-mi închipui altfel o discuţie cu tine, decât cu zâmbetul pe buze.

Eu: Da, toată ţara asta-i de râs, n-avem cum fi trişti…dacă tot ai treabă cu planul meu profesional, pot să-ţi spun c-a suferit modificări. Profesia de economist, în sine, s-a schimbat foarte mult. Cel mai tare mă deranjează atunci când mi se pune eticheta de contabil. Nici măcar la acest capitol nu sunt progrese în percepţie. Dacă nu eşti contabil, nu contezi. Dacă eşti contabil, plimbi hârtii şi dacă plimbi hârtii, nu eşti bun de nimic. Ce lupte inutile…

Reporter: Treci la chestiune.

Eu: Trec. După cum ştii am un PFA.

Reporter: De ce nu ţi-ai deschis o firmă?

Eu: Încă nu mi-am pierdut minţile. De când e USL-ul la putere, codul fiscal s-a schimbat de 26 de ori. Pe vremea lui Boc, codul s-a schimbat de 82 de ori. Pentru fiecare lună trebuie să ai parametri foarte bine notaţi, pentru ca în cazul unui control, să ştii în ce “eră” te afli. Prefer o formă mai simplă de organizare fiscală, ca să-mi pot păstra simţul umorului. Am activităţi de consultanţă şi ţin contabilitate pentru firme mai mici şi chiar unele PFA-uri mari. Da, sunt şi PFA-uri foarte bine organizate cu 5-6 angajaţi care fac o treabă excelentă. Consultanţa e doar pentru aceia care o şi înţeleg. Îmi pare rău să spun, dar prea mulţi patroni de firme sunt departe de acest deziderat. Ei le ştiu pe toate. Se vede.

Reporter: Cât câştigi din activitatea ta?

Eu: Întrebare tipic românească. Aşa ceva nu se întreabă.

Reporter: Eşti mulţumită de nivelul încasărilor?

Eu: Pentru România, să zicem, însă dacă trec graniţa, m-apucă plânsu’.

Reporter: Cât ai câştiga în altă ţară pentru aceste servicii?

Eu: Treci la întrebarea următoare.

Reporter: Care sunt lucrurile pe care trebuie să le ştii despre strategie si marketing?

Eu: E hilar, de-a dreptu’! Despre ce strategie ai putea vorbi într-o ţară în care abia-ţi poţi face un plan pe ziua în curs? Strategia cea mai sănătoasă este supravieţuirea. Apoi, mai vedem. Despre marketing pot vorbi doar cei foarte bine înfipţi ce au contracte cu statul sau care au o cotă pe piaţă.

Reporter: Cum ţi-ai lansat afacerea ?

Eu: Nu ştiu dacă-i o afacere, mai bine zis e o activitate independentă, e un fel de brand personal, dacă vrei, iar acest tip de activitate o prestează cu succes doar cei mai buni din branşă.

Reporter: Consideri că ai succes în activitatea ta?

Eu: Am atâta cât am. Dacă înţeleg succesul prin raportul dintre ceea ce mi-am propus şi ceea ce-am realizat, atunci pot spune că sunt pe plus un leu. Dacă mă compar cu o casă de avocatură, atunci, nu.

Reporter: E dificil să-ţi găseşti clienţi?

Eu: Da.

Reporter: De ce?

Eu: Pentru că nu oricine are nevoie de un om ca mine. Ca să înţelegi, uite cum stă treaba: ştiu prea multe şi-s prea greu de prostit. N-ai crede, dar patronii n-au nevoie de oameni care ştiu meserie, ci de oameni care “se potrivesc”, care au “profilul” visat. E ca un fel de “mariaj”, în care “mireasa” n-are niciun cuvânt de spus. Acesta-i motivul pentru care am schimbat “macazul” acum 2 ani. Nu-mi pare rău, sincer. Am planuri foarte realiste. Mă bazez doar pe mine.

Reporter: Cât munceşti în fiecare zi?

Eu: E o întrebare care nu-şi are sensul. N-am program, nu muncesc. Am doar activităţi care-mi fac plăcere.  În concepţia mea, a munci, înseamnă o corvoadă fără sfârşit, o fericire imensă de scurtă durată pentru weekend şi o viaţă în care rişti să devii un robot. La acest capitol, mă declar fericită. N-am stăpâni. Am doar colaboratori şi e perfect. Scrisul mă ajută să-mi menţin echilibrul şi-mi place tot mai mult. Şi nu scriu doar pentru suflet, ci am şi cărţi de specialitate. E drept, încă-s la sertar, dar aşa cum îmi place mie să spun, la toată vremea-i vine vremea. Am un plan bine stabilit.

Reporter: Parcă ziceai că n-ai strategii?

Eu: Nu în sensul tehnic al cuvântului. Mie nu-mi plac, nu mă definesc. Eu am planurile mele şi atât.

Reporter: Am auzit că vrei să pleci din ţară?

Eu: Da, vreau să plec.

Reporter: Şi planurile?

Eu: Le iau. Mă iau toată cu mine, nu las nimic.

Reporter: Ştiu că ai lucrat la multe firme, unele foarte cunoscute, altele mai mici. Ştiu că eşti cunoscută în branşă, iar în aceste condiţii vrei să pleci.

Eu: Lasă asta. N-are importanţă decât ceea ce vreau eu. “Branşă” e prea mult spus. Mă consider un om normal care vrea să fie fericit cu-ale lui.

Reporter: Ştiu că ai fost solicitată pentru un post la universitate. De ce-ai refuzat?

Eu: N-am refuzat. N-au acceptat  ei ca să prezint materia în felul meu. N-am să cer niciodată unui student să înveţe lucruri inutile. Facultăţile-s pline de “câcătologii” numai de dragul posturilor. Este inadmisibil ca să termini o facultate şi să nu ştii pe ce lume te afli. Ştiinţele economice au ajuns foarte pretenţioase. Trebuie învăţate în fiecare zi şi dacă n-ai baza eşti pierdut.

Reporter: Aşadar, ai vreo 21 de ani de şcoală, ai un PFA, n-ai program, nu munceşti, prestezi servicii care-ţi fac plăcere, scrii, vrei să publici, ai planuri şi vrei să pleci din ţară.

Eu: Cam aşa.

Reporter: Ce te-ar face ca să renunţi să pleci?

Eu: Nimic. Poate în altă viaţă am avut multe, prea multe păcate şi-a trebuit să le plătesc trăind aici atâţia ani. Ajunge. Aproape 46 de ani e mult şi pentru un nemuritor.

Reporter: Va fi România mai antreprenorială?

Eu: Poate peste o sută de ani. Nu-i în graficul meu.

Acesta a fost un interviu acordat unui reporter, întâi de toate, un prieten vechi. În mod normal nu dau interviuri, nu sunt un om “important”. Nu sunt VIP. Deocamdată sunt cel mai important om din viaţa mea.

(Octombrie 2013)

Anunțuri

Un articol de toată frumuseţea: “Ce reprezintă brandul personal “nivelul următor” de dezvoltare

Am onoarea să vă prezint un articol de toată frumuseţea scris pe blogul său de Iulia Bertea.  Foarte rar promovez  ceea ce scriu alţii, însă acest articol chiar merită citit.

http://iuliabertea.net/2013/01/15/de-ce-reprezinta-brandul-personal-nivelul-urmator-de-dezvoltare/?goback=.gde_3439814_member_205073855

Felicitări  Iulia!